luni, 29 noiembrie 2010

Cardinalul verb “a fi”

Din puncte cardinale-ntunecate
Se-arată un heraldic curcubeu,
Iertându-ne nevrutele păcate,
Spre a putea rosti “vom fi mereu”.

Şi dacă vânturi bat, din orice parte,
Chiar dacă par pornite din senin,
Zorii de zi se văd, nu sunt departe,
Lumina zilei ţie ţi-o închin.

Nu mă mai tem să cred am puterea
De-a da contur dorinţei de-a trăi,
Ştiind că ziua-mi înţelegi tăcerea
Ca seară să mă poţi mai mult dori.

Şi vin dinspre departe înspre tine,
De parcă aş veni de nicăieri,
Pe firul amintirii ce revine,
Urmând să fim ce încă n-am fost ieri.

Mai complicat s-a vrut să se întâmple,
Mai simplu se putea, cu mult mai greu,
Dar astăzi când ne ninge sfânt pe tâmple
Ne regăsim pentru “a fi mereu”.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Decembrie revenind

Decembrie revine din trecuturi
Cu iz de împliniri, ca un ecou...
Demitizând absurde absoluturi,
Ne-arată drumul... Şi e unul nou!

Şi vine iarna, vine mai devreme,
Trecându-ne speranţele în vis,
Principial şi nu prin teoreme
Transformă în real tot ce-i promis!

Din întrebări ce nu le-am luat în seamă
Ni se reface rostul necesar,
Uita-vom şi de piedici şi de teamă,
Să vrem să ştim că nu avem hotar.

Şi dacă-i frig se simte-a fi caldură
Acolo unde fi-va să trăim,
Nici timpul n-o să aibă o măsură,
Un infinit ni-i dat să ne iubim!

marți, 23 noiembrie 2010

Consensual banal

Ni-i toată viaţa un consens banal,
Trăiri, gândiri şi un absurd real,
Trecutului furăm tot ce-i greşit,
Denominând prezentu-n mod minţit.

Aducem şoaptei sensul de mister
Şi ochii-i ridicăm mereu spre Cer,
Uităm ca viaţa poate-a se-mplini
Doar dacă drumul nu ni-l vom opri.

Forţând hotarul zilei de apoi,
Uităm că mai există cifra doi,
Şi îngheţând sub gerul timpuriu
Ne vom trezi când fi-va prea târziu?

Real simţind putem trăi real,
Putem fi noi eternul ideal,
Chiar dacă unii cred că viaţa-i troc,
Eu nu mă tem să spun că am noroc!

Iarnă mai devreme

Vine iarna, se cunoaşte,
Ţi-am mai spus şi iar îţi spun,
Şi-ţi mai spun că vei renaşte,
Şi e vremea să m-adun.

Ploi de toamnă se arată,
Pun însemn de rod bogat,
Tu, cu vorba-ţi minunată,
Îmi redai ce mi s-a luat!

Eu, din pragul vremii mele,
Îmi fac palmele căuş,
Te voi duce pân’ la stele,
Să-ţi fiu sprijin în urcuş!

Vine iarna mai devreme,
Unii parcă se ascund,
Însă n-ai de ce te teme,
Timpul vechi e muribund.

Într-o seară, următoarea,
Vom păşi pe podul vieţii,
Cu accente pe-ntâmplarea
Din pridvorul dimineţii.

Azi spun vorba, mâine fapta
Va fi ţel, va fi reper,
Tu, înnobilându-mi şoapta,
Ne vei readuce-n cer.

Vine iarna... Uite vine,
Drumul ne va fi mai clar,
Timpul nu se mai abţine,
Pune semne-n calendar.

luni, 15 noiembrie 2010

Mărturie despre noi

Iubindu-te, depun o mărturie,
La orice judecată de apoi,
Că tot ce-a fost şi ce va fi să fie
Arată ce înseamnă viaţa-n doi.
...
Un vers sublim, o-ntreagă poezie...

Iar când mă-ntreb ce-a fost şi ce e bine,
Mi-asum, fără-ntrebări orice păcat,
Şi seara am să pot să vin la tine
Să simt că pot dormi mai împăcat.
...
Că mi te-ai dat şi viaţa-mi ţi-aparţine.

Privindu-ţi gândul ştiu că ne desparte
Doar noaptea care cade-acum grăbit,
Dar viitorul nu-i deloc departe,
Chiar dacă simţi că timpul s-a oprit.
...
Remember necesar ori semn de carte.

Şi-ncepe noaptea ce-i deja prea lungă,
O noapte-n care focuri se aprind,
Ca până-n zori la ceruri să ajungă
Şi să ne-arate ca trăim trăind.
...
Zorii de zi spre viaţă ne alungă!