joi, 22 septembrie 2011

Cuvinte înspre ziua ta

De ziua ta aş vrea să vin la tine,
Să-ţi amintesc ce nu s-a întâmplat,
Să îţi vorbesc de tine şi de mine,
Iar tu să-mi spui că s-a înseninat.

Să-mi spui că până ieri a fost furtună
Şi că simţeai pământul îngheţat,
Dar nu-ţi e teama... Ştii că împreună
Putem privi spre cerul înstelat.

Şi am să vin, în taina cea mai mare
Să redeschidem porţi ce s-au închis
Să ne chemăm atraşi chiar de chemare,
Punând un pas, în doi, spre Paradis.

Împreunaţi să stăm, să fim dovadă
Că spunem lumii tot ce-avem de spus,
Ca orişicine, dacă vrea, să vadă
Ceea ce suntem noi şi-aici, şi sus.

Iar când vor bate zorii în fereastră
Privindu-ţi ochii când priveşti în sus,
Să-mi aminteşti că noi şi viaţa noastră
Suntem un Univers, la doi redus.

Şi voi veni, de ziua ta, la tine
La ceas de seară, până-n înnoptat,
Să fim doar noi şi să ne fie bine,
Şi tot neîntâmplatul întâmplat.