Podul înspre nemurire

Din tristeţea mea, iubito,

tu fă poduri către cer,

Pune-ţi mâna pe-al meu suflet

şi dezleagă-l de mister,

Dă o palmă zbuciumării

ce, absurdă, te-a cuprins,

Fii şi tu cea care-nvinge,

eu cu tine-s neînvins!

Caută în legea firii

să-nţelegi că îmi eşti crez,

Că oriunde-ţi merge drumul

totdeauna te urmez,

Pune pasul pe o treaptă

ce din palma mea ţi-o fac

Să îţi ştiu senină viaţa

şi durerii să-ţi fiu leac.

Nu te mai uita în urmă,

tot trecutul a trecut,

Hai să desluşim pe mâine

şi să fie cum am vrut,

Din privirea mea fugară

fă însemn nemuritor,

Şi dă-mi mâna, ca-n povestea

ce o ştiu din viitor.

Într-o clipă, ce urmează,

poţi da foc la tot ce-a fost,

Şi-n deplină libertate

să dai vieţii iarăşi rost,

Din tristeţe, din speranţă,

cu-al tău har, dumnezeiesc,

Îmi vei da dreptul la viaţă

şi-un alt drum să nemuresc.