Spunând voind să strig

De-atâtea zile, în furtună,

m-am pus la zid nejudecat,

Şi m-am dorit fără de urmă

să pot să fiu de toţi uitat,

Chiar dacă mai priveam spre soare,

simţeam mereu că-mi este frig

Iar noapea mă trezeam, că-ntr-una,

vroiam să ştii de ce tot strig:

Se luminează miezul nopţii
Şi stelele încet dispar,
În cea dintâie zi a sorţii
Ce vieţii mi te dă ca dar.

Iubirea-i calea contra morţii
Şi-întredeschizătura porţii...

Mă tot uitam, grăbit, spre uşă,

de parcă te-aşteptam să vii,

Iar dimineaţa-nspre fereastră,

să pot trezirea-ţi să-ntârzii.

Şi doar în vis aveam puterea

de-a-ţi arăta un drum mai bun,

Rostind încet şi cu durere

ştiind că nu degeaba-ţi spun:

Întredeschizătura porţii
Ne face să vedem mai clar
Iubirea, calea contra morţii
Şi a trăirii în zadar.

În cea dintâie zi a sorţii
Se luminează miezul nopţii...

Dar aşteptam să vină ziua

când peste praguri vom păşi

Înţelegându-ne dorinţa

de a ne fi şi-a ne iubi,

De-a şti că a trecut furtuna,

şi-i cald şi nu va mai fi frig

Şi-alaturi findu-mi, viaţa toată,

să ştii ce-am spus voind să strig:

Se luminează miezul nopţii
Şi stelele încet dispar,
În cea dintâie zi a sorţii
Ce vieţii mi te dă ca dar.

Întredeschizătura porţii
Ne face să vedem mai clar
Iubirea, calea contra morţii
Şi a trăirii în zadar.