Veşniciei, ţie

Ţie, Doamna mea, mă-nchin,
Pururea şi-n veci! Amin!
Şi te caut să îţi spun
Că doar ţie mă supun.

Tot alerg şi-alerg prin cer
Dreptul vieţii să îl cer
Să te văd că înfloreşti
Şi-ntru tot te regăseşti.

Şi m-avânt înspre apus
Când mă vor unii supus,
Ca să văd spre răsărit
Sufletu-ţi neprihănit.

Noaptea, odihnind, în vis
Ne clădim un paradis,
Ceruri, porţile-şi deschid
Şi ne trec de-al morţii zid.

Câmpurile-s numai flori,
Armonia-i în culori,
Şi pe chipul ce-ţi privesc
Văd însemnul îngeresc.

Când priveşti înspre Pământ,
Îmi şopteşti un legământ,
Ce ţi-l ştiu de mult rostit,
Fiindu-ţi vieţii rostuit.

Iar când zorii mă trezesc
Uit să uit, şi-ţi povestesc,
Dar cuvântu-l simt că-i mic,
Şi nu spune mai nimic.

Printre multe alte gânduri
Adevăru-i printre rânduri
Căci de multe ori mă tem
Lângă mine să te chem.

Când îţi spun că datu-i dat,
Ştiu că sunt nevinovat,
Rabd, dar sunt nerăbdător
Să dai viaţă viselor.

Ziua-i mare, timpu-i lung,
Şi îmi tot doresc s-ajung
Într-al timpului hotar,
La răscruci de calendar.

Iar acea întâie zi
O presimt că va veni,
Zi de foc, noapte de foc,
Cea dintâie de noroc.

Asta ştiu... Fac jurământ,
Sus în Cer şi pe Pământ:
Doamna mea, ţie mă-nchin
Pururea şi-n veci... Amin!